Persoanele juridice care au in proprietate autovehicule uzate, adica
orice autoturism, microbuz, autoutilitară ușoară sau autospecială/autospecializată ușoară, înmatriculat/înmatriculată în România, care conține cumulativ componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamentele electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație) și care are în cursul anului înscrierii în program o vechime mai mare sau egală cu 8 ani de la anul fabricației. Dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricației, se consideră an de fabricație anul înmatriculării
pot beneficia de o prima de casare in valoare de 6.500 lei
Conform ordinului ministrului mediului nr. 661 din 24 aprilie 2017 privind aprobarea Ghidului de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national 2017 – 2019, art. 6 alin. (1), prima de casare este definita prin art. 2 alin. (1) lit. t) drept parte din pretul de achizitionare a unui autovehicul nou, sustinuta prin modalitate nerambursabila din Fondul pentru mediu si acordata in schimbul predarii spre casare a unui autovehicul uzat.
In acest fel, prima de casare in valoare de 6.500 lei include si TVA deoarece pretul de achizitie al unui autoturism este format din baza de impozitare a TVA si TVA colectata de catre vanzator.
Practic, prima de casare este tratata drept o subventie primita de catre cumparator pentru achizitia unui autoturism nou.In acest caz, suma de 6.500 lei stinge o parte din valoarea facturii emise de catre vanzator.
Presupunem ca firma are in proprietate un vehicul cu pret de achizitie in valoare de 55.000 lei din care este amortizat 49.500 lei
Monografie predare vehicul uzat si achizitie autoturism nou prin utilizarea primei de casare:
a. Casarea (prin predarea vehiculului vechi la un centru de colectare):
b. Inregistrarea subventiei de primit, dupa predarea autoturismului vechi:
c. Inregistrarea vehiculului nou achizitionat la pretul de 65.000 (TVA inclus)
Valoarea facturii primite se evidentiaza in jurnalul pentru cumparari si se raporteaza, atat prin decontul de TVA cod 300 la randul 22, cat si prin declaratia informativa cod 394, in cartusul C.
Valoarea facturii primite in suma de 65.000 lei se compenseaza, partial,cu valoarea subventiei incasate de catre vanzator de la fondul pentru mediu, caz in care, cumparatorul efectueaza inregistrarea contabila:
Prima de casare cuvenita cumparatorului trebuie tratata drept un substitut de numerar pentru achitarea partiala a autoturismului cumparat. Prin inscrierea pe factura a sumei de 6.500 lei, furnizorul recunoaste ca suma reprezinta prima de casare care urmeaza a fi recuperata, ulterior vanzarii, de la Administratia Fondului pentru Mediu, caz in care creanta sa fata de cumparator este in suma de 58.500 lei. Suma de 58.500 lei este suma pe care cumparatorul o datoreaza furnizorului pentru achizitia autoturismului.
Autoturismul achizitionat se amortizeaza liniar, din luna imediat urmatoare cumpararii acestuia, pentru o perioada de 60 luni, caz in care, concomitent, pe intreaga perioada de amortizare a autoturismului de 60 luni, se inregistreaza venituri din subventii, direct proportional cu suma aferenta primei de casare 108,33 lei/luna (6.500 lei / 60 luni):